Poliția animalelor: Aproape 20 de dosare penale în Maramureș, în primele opt luni ale anului

În primele 8 luni ale anului 2023, în județul Maramureș au fost înregistrate și efectuate verificări în 210 petiții și 19 de lucrări, ce au avut ca obiect încălcări a legislației în domeniul protecției animalelor, iar cu ocazia celor 251 de controale efectuate au fost constatate și aplicate 565 de contravenţii în valoare totală de 146.550 de lei.

Pe linie de cercetare penală, la nivelul structurii au fost înregistrate 18 dosare penale. Pe parcursul celor 8 luni ale anului 2023 au fost soluționate 34 de dosare din care 8 cu soluție de trimitere în judecată.

Totodată, trebuie menționat faptul că în această perioadă au fost emise 6 ordine de plasare în adăpost pentru 7 animale.

”Biroul pentru Protecția Animalelor este, de asemenea, o structură în cadrul Poliției Maramureșene, operațională din februarie 2021. Printre scopurile și obiectivele polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor se regăsesc combaterea și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală referitoare la animale și protecția acestora, regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și gestionarea câinilor fără stăpân, dar și luarea de măsuri imediate pentru protejarea animalelor aflate în pericol”, transmite IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu