POSIBIL CAZ DE OMICRON ÎN MARAMUREȘ – Rugbist de la CSM Știința, depistat pozitiv pentru COVID

Primul caz de infectare cu noua variantă Omicron din Romania ar putea veni din Maramureș. Autoritățile județene au anunțat în această seară că un jucător din cadrul echipei de rugby CSM Știința Baia Mare a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență precizează că rezultatul probei RT-PCR recoltată aseară la Aeroportul Internațional Maramureș are rezultat pozitiv.

„Jucătorul este internat in spital. Nu are probleme de sănătate, dar este ținut sub observație și beneficiază de tratament medical Având in vedere istoricul de călătorie în Africa de Sud, se va recolta o nouă probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, București”, arată CJSU.

Vă reamintim că jucătorii echipei de rugby CSM Știința Baia Mare au ajuns aseară din Africa de Sud cu un zbor TAROM, fiind imediat plasați în carantină. Echipa de rugby a fost transportată de la aeroport cu microbuze ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești”, însoțite de echipaje ale poliției și jandarmeriei, la locația de carantinare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu