PRACTICĂ DES ÎNTÂLNITĂ – Sparg trotuarele și apoi „uită” să repare

În Baia Mare nu de puține ori se fac lucrări de remediere a unor avarii apărute fie la rețeaua de apă, fie la cea de gaz. Doar că cei9 care fac aceste lucrări au obligația, conform legii, să repare și să lase totul așa cum au găsit înainte de a se apuca de spart. Polițiștii locali băimăreni au aplicat sancțiuni acestor firme care nu au respectat termenele legale.

Potrivit informațiilor furnizate de către Poliția Locală, în perioada 08.11-12.11.2021 poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii au efectuat nu mai puțin de 41 de controale, cu această ocazie fiind întocmite 34 de note de constatare, 2 somaţii şi 7 Procese Verbale în valoare totală de 110 500 lei.

Mai exact, patru procese verbale aplicate în valoare totală de 103.000 de lei pentru ,, Executarea unor lucrări de construire fără autorizaţie – cu încălcarea dispozitiilor art.1 al Legii 50/1991, respectiv trei procese verbale aplicate în valoare totală de 7.500 lei pentru nerespectarea termenului de refacere a zonei de trotuar pietonal afectată de lucrarea accidentală (avarie) la reţeaua tehnico- edilitară, executată în Baia Mare, str. Ion Slavici, nr. 1A , I.L.Caragiale şi Decebal – conform prevederilor legale din Cap.VI, pct.2 din Anexa 1 la HCL 223/2013.

Termenul de refacere la starea inițială a zonei afectate de lucrări este de 48 de ore de la remedierea avariei, pun polițiștii locali.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu