Acum două zile un student din Cluj-Napoca a suferit un infarct și a murit. Acesta nu s-a putut conecta la timp pentru examenul ce trebuia să înceapă online. Tragedia a șocat lumea academică, profesori și studenți deopotrivă.
Profesorul Dumitru Cornel Vilcu a dorit să transmită un mesaj tinerilor. Redăm mai jos textul postat de acesta pe contul său de social media.
„Dragi studenţi, măi, copii, măi, fraieri minunaţi şi aşa de fragili,
Niciun examen şi nicio notă de pe lume nu vor stabili/ defini cine sunteţi. Nici un prof, bun, rău, blând, exigent nu vă va putea da vreodată oferi, prin „calificativul” pe care vi-l acordă, mai mult decât o fotografie de moment, a unei foarte mici părţi din ceea ce sunteţi fiecare, potrivit unei optici şi unor cerinţe inerent străine. Un jalon, o geamandură, un punct de reper într-un ocean. Respiraţi. E mult de înotat, e enorm de trăit, de încercat, ratat, reuşit, încercat, ratat, reuşit. Respiraţi.
E mai grav – părerea mea – să o iei prea în serios, decât să fii prea lejer. Lucrurile făcute fără plăcere, fără interes real, de gura lumii, de teama profului sau a părinţilor sau a amicilor care vă vor vorbi pe la spate… sunt prea mici, trebuie să rămână prea mici pentru atenţia voastră. În cel mai rău caz, trebuie făcute cu pragmatism, cu o doză sănătoasă de nepăsare.
Să fim bine înţeleşi: nu spun să treceţi prin viaţă (sau „şcoală”) ca rața prin apă. Pentru ceea ce vă mişcă, vă interesează, vă absoarbe, pentru mănunchiul ăla de preocupări şi calităţi care vă fac unici şi preţioși pentru cei din jur, da, merită muncit şi luptat până la marginea epuizării. Pentru că o veţi face cu bucurie, cu îndârjire, nu fără greşeli şi opriri şi paşi înapoi şi chiar răzgândiri… dar cu puterea de a o lua de la cap după căderi tocmai fiindcă „miza” e mai mare decât voi, vă locuieşte, vă animă, nu vă lasă în pace.
Şi mai daţi-ne naibii – de facultate, de profi, de cataloage; înfruntaţi-ne, lăsaţi-vă eventual lămuriţi, contrariaţi, dar niciodată umiliţi, iar dacă şi când simţiţi balanţa inegală, când opinia/ evaluarea câte unuia dintre noi ajunge să cântărească (mai ales negativ) prea mult, amintiţi-vă asta: omul din faţa (din „calea”) voastră poate că ştie nişte chestii, dar el e bătrân şi voi sunteţi tineri, el s-a refugiat în(spre) câteva certitudini acolo unde voi aveţi orizontul deschis, el a construit ziduri şi porţi pe care voi, nu altcineva, veţi alege dacă le întăriţi sau le demolaţi.
Singura cale a noastră, cei care ocupăm/ „controlăm” azi scena e să ieşim, mai devreme sau mai târziu, mai graţios sau mai mizerabil, din ea; iar scena lumii e aşa de mare, de luminoasă, de variată în resurse, opţiuni, preferinţe şi alegeri, încât niciun examen, nici toate examenele academice ale lumii nu vă vor putea opri să intraţi în forţă.
Dar aveţi mai multă grijă de voi înşivă, pentru numele lui Dumnezeu; mai multă bunăvoinţă, mai mult simţ al umorului (chiar şi autocritic), mai multă acceptare de sine. Şi când oricare dintre noi sau faptele noastre (intenţionate sau nu) vă stăm în cale, ridicaţi din umeri şi ocoliţi un pic.
Nu e departe. Respiraţi.”