RADARE CASCADĂ – Acțiune a polițiștilor sălăjeni și maramureșeni. Șoferi lăsați fără permis pe bandă rulantă

A fost o zi de duminică cu ghinion pentru șoferii care au avut drumuri prin Sălaj și Maramureș. O acțiune rutieră în oglindă, derulată de polițiștii sălăjeni, în paralel cu cei maramureșeni a avut loc azi, nu mai puțin de 62 de sancțiuni fiind aplicate în doar câteva ore de acțiune, cu radare dispuse în cascadă.

„Timp de 3 ore, polițiștii sălăjeni au acționat în oglindă, în paralel cu polițiștii maramureșeni, cu radare amplasate în cascadă, pe D.N. 1 C și D.J. 108 A.  Duminică, 28 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor sălăjeni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea neregulamentară.

Astfel, în cadrul acțiunii, în care au fost implicați 12 polițiști sălăjeni și maramureșeni de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost folosite 3 aparate radar, dispuse în cascadă, fiind aplicate 48 de sancțiuni pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar 14 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”, arată IPJ Sălaj.

În intervalul orar 09.00 – 12.00 au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 65.250 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cadrul acțiunii în oglindă, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere (15 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 4 pentru depășiri neregulamentare.)

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu