SCANDALURI BAIA MARE – Amenzi aplicate de polițiștii locali petrecăreților

Nu există săptămână să nu existe sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice. În ultima săptămână am avut astfel de sesizări, respectiv în data de 19.09.2023, ora 21.05, a fost sesizat un foc deschis, pe Valea Usturoiului, la fața locului fiind identificată persoana în cauză și sancționată contravențional. În 18 septembrie, ora 22.19, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzică la volum ridicat la un local, administratorul acestuia a fost sanctionat contraventional, în data de 23.09.2023, ora 21.23, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzică la volum ridicat pe str. Petru Rares, într-un imobil.

Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional. Un alt incident a avut loc în data de 25.09.2023, ora 00.27, când a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzică la volum ridicat pe strada Victor Babes, într-un imobil, persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional. A urmat apoi o sesizare în data de 24.09.2023, ora 19.36. În Parcul Mara sunt persoane care consumă alcool, la fața locului au fost identificate 8 persoane care au fost sanctionate contraventional. Poliția Locală spune că tot în această perioadă au mai fost înregistrate un număr de 8 sesizări privind tulburarea liniștii publice care nu s-au confirmat

Pe langă aceste actiuni de control desfășurate, polițiștii locali cu atribuții privind asigurarea ordinii și liniștii publice și circulației pe drumurile publice au intervenit și dispus masurile legale în urma unui număr de 65 de sesizări facute de către cetățeni, telefonic, la Dispeceratul Direcției Poliția Locală Baia Mare .

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu