Secetă cumplită în tot județul. Subprefectul Crina Chilat intervine pentru a ”liniști apele”, la Cupșeni

A fost nevoie de intervenția reprezentanților Prefecturii Maramureș pentru a pune capăt, cel puțin pentru moment, situației tensionate existente la Cupșeni, unde localnicii sunt revoltați pentru faptul că nu au apă în gospodării. Nemulțumirea acestora este cu atât mai mare cu cât în comună există o captare cu apă ce deservește trei sate: Cupșeni, Libotin și Costeni. Insuficient dimensionată pentru a acoperi necesitățile actuale, instalația nu mai furnizează apă în satul Cupșeni, aceasta ajungând doar în Libotin.

”Alături de primarul localității, Lucia Chermezan, am căutat soluții pentru remedierea situației. În primul rând, am constatat la fața locului că mulți localnici folosesc în exces apa, fără a ține cont că ea nu mai ajunge și la vecini. În acest sens, urmează ca autoritatea locală să restricționeze accesul nelimitat la apă, aceasta fiind împărțită în mod egal între cele două localități: Cupșeni și Libotin. Mai mult, se vor aplica amenzi în cazul folosirii apei în mod iresponsabil.

La Cupșeni nu este un caz izolat. Toate localitățile se confruntă cu lipsa apei, din cauza secetei. Vom trece și peste acest moment, dar fiecare dintre noi trebuie să înțelegem că nu putem folosi apa oricum și oricând, chiar dacă plătim pentru ea. Consumând apă în exces, e clar că ea nu ajunge la toată lumea. Privilegiați sunt cei aflați mai aproape de sursa de alimentare, care, folosind apă fără limite, îi vor priva pe ceilalți de acest lichid vital. Cred că suntem cu toții de acord că e mai important să ne asigurăm că toată lumea are apă la robinet, decât să udăm în exces iarba din curte, de exemplu. Iar lucrul acesta e valabil pentru fiecare familie, din tot județul”, a punctat subprefectul Crina Chilat.

Reprezentantul Guvernului în județ a mai amintit faptul că Inspectoratul pentru Situații de Urgență va asigura la Cupșeni necesarul de apă pentru animalele din gospodării, cu ajutorul unor cisterne. Pentru aceasta, localnicii trebuie să depună o cerere la primărie, urmând ca Prefectura și ISU să gestioneze situația, astfel încât animalele să nu aibă de suferit.

Implicați în rezolvarea problemei de la Cupșeni sunt și specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, cărora administrația locală le-a solicitat identificarea unor surse de apă, în vederea realizării de captări individuale pentru fiecare localitate.

ZiarMM

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu