SOLICITĂRI SUBVENȚII – Maramureșul, un județ de top

Județul Maramureș este în topul județelor cu cele mai multe solicitări pe domeniul subvențiilor acordate pentru angajarea persoanelor defavorizate. Oana Oșanu, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, spune că în pandemie, cele 10 măsuri care au fost aplicate pentru stimularea locurilor de muncă și menținerea locurilor de muncă, peste 50% dintre angajatori au beneficiat de aceste servicii.

„Sumele au fost foarte mari, am acordat peste 34 de milioane de euro numai în anul 2020 pentru aceste măsuri. Până în 30 iunie rămân în vigoare măsura șomajului tehnic, angajatorii care angajează persoane pe perioadă determinată de timp, de trei luni de zile, beneficiază de 41,5% subvenție din saslariul minim brut, respectiv reducerea timpului de lucru, care este în vigoare încă trei luni de la încetarea stării de alertă. O măsură extinsă a fost și subvenționarea locurilor de muncă pentru angajarea persoanelor peste 50 de ani și a tinerilor între 16 și 29 de ani. La măsura zilelor libere plătite pentru părinți pe perioada cât școlile au fost închise și au fost cursuri online am plătit tot ce se putea plăti. Sumele sunt foarte mari pentru că și solicitările sunt foarte multe. Au ramas 38 firme, aproximativ 100 persoane care nu au plătit contribuțiile la timp. Sunt în verificare și vor fi și aceștia plătiți.”, a declarat Oana Oșanu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu