Solidarizare fără precedent a Facultăților de Drept de la Cluj, Iași, Sibiu și Timișoara cu decizia Universității din București de a-i exmatricula pe cei 45 de studenți

Gest de solidarizare fără precedent făcut de Facultățile de Drept din trei mari centre universitare, cu decizia de ieri a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene”.

Facultățile de profil din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu au emis în urmă cu câteva minute 3 poziții prin care își exprimă “solidaritatea față de Facultatea de Drept a Universității din București în demersul acesteia de a nu tolera frauda incontestabilă.”, precizează edupedu.

„Considerăm incompatibilă cu valorile care trebuie să caracterizeze activitatea academică și o societate sănătoasă tolerarea oricăror forme de fraudă organizată a unor examene, indiferent de circumstanțele particulare în care s-au produs. (…) A arăta intransigență față de astfel de comportamente, repetate, reprezintă nu doar un standard moral necesar, dar și o formă de respect față de marea majoritate a studenților care respectă standardele academice” – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

„Corectitudinea examinării, indiferent de forma acesteia este o valoare intangibilă; această valoare este fundamentul formării unor generații integre de profesioniști ai dreptului și constituie obiectivul central al activității universitare. Pentru aceste considerente, suntem pe deplin angajați în protejarea corectitudinii formelor de evaluare și asumarea consecințelor încălcării acesteia. Exprimăm deplina solidaritate cu demersurile menite să protejeze valorile ante-menționate” – Universitatea Al. I Cuza din Iași.

„Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu, membră a Hexagonului Facultăților de Drept, își exprimă solidaritatea față de Facultatea de Drept a Universității din București în demersul acesteia de a nu tolera frauda incontestabilă. Sistemul educațional, învățământul juridic în particular, trebuie să promoveze în primul rând valori fundamentale – integritate, onestitate, corectitudine, bună-credință” – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu