STIMULARE – Vouchere de 100 de lei și loteria pentru stimularea vaccinării, aprobate

Măștile de protecție acordate de Ministerul Sănătății și nedistribuite de la nivelul direcțiilor de sănătate publică, respectiv al autorităților publice locale vor fi repartizate prin inspectoratele școlare județene către școli. În plus, termenul de valabilitate al certificatului pentru test antigen rapid crește la 48 de ore, de la 24 de ore, respectiv certificatele digitale COVID-19, utilizate și pe teritoriul României. Toate acestea sunt decizii adoptate de Guvernul României în ședința de azi, 30 august.
Ordonanța care aprobă acordarea voucherelor de 100 de lei, precum și organizarea loteriei pentru stimularea vaccinării, au fost aprobate astăzi. Ideea e că persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor beneficia de vouchere în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă. Cheltuielile aferente tichetelor se suportă din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza metodologiei aprobate prin ordin de ministru.
„Tot ca măsură pentru stimularea vaccinării, va fi organizată o loterie care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă. Astfel, după emiterea certificatului de vaccinare, persoanele respective se pot înscrie pentru participarea la loterie pe site-ul certificat-covid.gov.ro, în cadrul căruia Serviciul de Telecomunicații Speciale va dezvolta funcționalitatea de înscriere. Condițiile privind înscrierea vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Pentru anul 2021, prima extragere este prevăzută a avea loc în luna octombrie. Organizarea loteriei, structura premiilor, precum și procedura de acordare a acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Fondul anual de premiere, precum și repartizarea acestuia se stabilește de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, iar extragerile sunt organizate de către Compania Națională „Loteria Română” S.A.
Totodată, prin ordonanța adoptată astăzi, se corelează măsurile instituite de România cu privire la verificarea și eliberarea certificatelor digitale COVID-19 de vaccinare, testare sau trecere prin boală, în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii Europene (UE), în special cu principiile proporționalității și nediscriminării”, precizează Ministerul Sănătății.
Noile modificări prevăd că certificatele digitale COVID-19 pot fi utilizate și pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a titularilor, iar termenul de valabilitate al certificatului pentru test antigen rapid crește la 48 de ore, de la 24 de ore, cum este în prezent. A fost creat cadrul legal astfel încât măștile de protecție acordate de Ministerul Sănătății și nedistribuite de la nivelul direcțiilor de sănătate publică, respectiv al autorităților publice locale, să poată fi repartizate inspectoratelor școlare județene, conform solicitărilor acestora, în vederea distribuirii lor către elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu