TRIBUNALUL CLUJ A DECIS – Sentință în cazul primarului de Baia Mare

Tribunalul Cluj a anunțat astăzi, 24 februarie, sentința în cazul primarului de Baia Mare. Instanța l-a condamnat pe primarul municipiului reședință de județ la pedeapsa de cinci ani închisoare pentru săvarșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Trebuie spus că e o condamnare în primă instanță, edilul putand face contestație la decizia instanței clujene. Pronunțarea vine după numeroase amanari ale pronunțării sentinței. Instanța clujeană trebuia să dea o soluție în acest proces încă din vara anului trecut. Rămane de văzut dacă Curtea de Apel va menține soluția Tribunalului Cluj.

„În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamnă inculpatul C.C. – la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale). 2. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi alin. (2) din C. pen., Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. 3. În temeiul art. 65 alin. (1) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. 4. În baza art. 72 din C. pen., Scade din durata pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului durata reţinerii (dispuse prin ordonanţa nr. 256/P/2015 din data de 26.04.2016) a arestării preventive (dispuse prin încheierea penală nr. 197/C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusă prin încheierea penală nr. 125/10.08.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, menţinută ulterior), perioadă de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016”, arată Tribunalul Cluj.

Instanța a mai dispus și „menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria şasiu WP1ZZZ9PZ8LA52593, cu număr de înmatriculare MM-10-VDC, proprietatea inculpatului C.C.,  terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106511 Baia Mare, nr. topo 106511 şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, nr. 2, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106512 Baia Mare – B118, nr. topo 106512, proprietatea inculpatului C.C., până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

„Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei. 6. În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., Dispune confiscarea de la inculpatul C.C. a sumei totale de 65.000 lei şi 5.000 euro, urmând ca în cazul în care nu se găsesc sumele menţionate, confiscarea să se realizeze prin echivalent. 7. În baza art. 146 alin. (3) din C.proc.pen., Dispune conservarea prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în loc special amenajat, cu asigurarea confidenţialităţii, a suporturilor optice conţinând materialele rezultate din supravegherea tehnică şi a copiilor acestora. 8. În baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., Obligă inculpatul C.C. la plata sumei de 40.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (suma de 3.000 lei în cursul urmăririi penale, 7.000 lei în cursul camerei preliminare şi al procedurilor asociate acestei faze procesuale, respectiv suma de 30.000 lei în faza judecăţii şi în procedurile asociate). 9. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, pentru procuror şi inculpat. 10. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 24.02.2022.”, arată Tribunalul Cluj.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu