UNICAT – Ploscă minerească din 1850 expusă pe durata verii la Muzeul de Etnografie Baia Mare

Printre obiectele unicat aflate în posesia Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș se numără și o ploscă minerească datată 1850. Aceasta este expusă spre admirare turiștilor și vizitatorilor care trec pragul acestui muzeu.
Plosca are formă sferoidală, cu patru urechiușe prin care se trece cureaua de susținere. Pocalele laterale au câte o figură grațioasă feminină, dar și două ciocane încrucișate, simbolul minerilor. Cele două figuri feminine sunt reprezentarea Sfintei Varvara, protectoarea minerilor

„Unul din vasele emblematice al colecției noastre este o ploscă datată la 1850, realizată la cererea unei asociații profesionale miniere. Vasul este de culoare brun închis, este decorat pe ambele fețe, ornamentele au fost realizate prin sculptarea lor pe o fâșie de lut moale și aplicate mai apoi pe corpul vasului. În partea inferioară se află un coș al abundenței, deasupra căruia sunt înșiruite trei pocale din care se ridică doi șerpi încolăciți, considerați a fi protectori ai averii. Deasupra pocalului central observăm un semn heraldic care amintește de stema Austriei. Minele din Transilvania au fost proprietatea Coroanei Imperiale. E un obiect prețios, fiind selectat să facă parte din tezaurul național”, ne spune Teremtuș Oana, muzeograf la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.

Mai spunem doar că în acest moment colecția de ceramică a muzeului băimărean conține peste 2600 de piese, organizate după categorii funcționale, tehnici de lucru și de ornamentare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu