Vasile Dîncu: Diplomaţia, o soluţie încă viabilă pentru rezolvarea conflictului din Ucraina

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri, că România consideră utilizarea diplomaţiei drept o soluţie încă viabilă pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, în cadrul unei videoconferinţe despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, la care a participat alături de omologii din Bulgaria, Georgia, Polonia, Turcia şi Ucraina, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, la videoconferinţa organizată de Turcia, Dîncu a prezentat evaluările recente privind situaţia de securitate generată de invazia brutală a Ucrainei de către Federaţia Rusă, care „a dus la creşterea ameninţărilor din Marea Neagră, inclusiv prin restricţionarea libertăţii de navigaţie şi la apariţia unor pericole generate de minele maritime aflate în derivă”.

De asemenea, arată sursa citată, Vasile Dîncu a condamnat în termeni duri atrocităţile din Bucea şi alte oraşe ucrainene, menţionând că uciderea deliberată a civililor trece dincolo de orice regulă a războiului.

Ministrul Apărării a subliniat că România consideră utilizarea diplomaţiei drept o soluţie încă viabilă pentru rezolvarea conflictului şi a mulţumit, în acest context, Turciei pentru implicarea substanţială în procesul negocierilor de pace, precizează MApN.

Vasile Dîncu a reiterat, totodată, sprijinul României pentru integritatea şi suveranitatea Ucrainei şi a solicitat retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor Federaţiei Ruse. El a transmis că ţara noastră „rămâne ferm angajată în oferirea de sprijin umanitar partenerului ucrainean prin gestionarea fluxului de refugiaţi şi prin acţiunile desfăşurate în cadrul hub-ului umanitar de la Suceava”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu