VIOLENȚE ÎN FAMILIE – Sute de cazuri în Baia Mare în primele 7 luni ale anului

Nu în toate familiile din Baia Mare este armonie și pace. Poliția Baia Mare a avut în primele 7 luni ale acestui an sute de astfel de cazuri la care a fost nevoie de intervenția oamenilor legii.

„Sunt și violențe în familie pe Legea 216 la care noi intervenim. Am avut peste 480 de intervenții, prin apeluri făcute la numărul unic de urgențe 112 sau direct la sediul Poliției, pe violență în familie. Am emis și 23 de ordine de protecție. Asta poate fi și un lucru bun, într-un fel, în sensul că lumea are încredere și solicită intervenția poliției. Mai ales de când s-a făcut o popularizare a legii, a faptului că victima nu trebuie să stea să înghită toate aceste violențe, să ia niște măsuri, trebuie să semnaleze abuzul autorităților.

Marea majoritate se mai împacă, își retrag plângerile sau refuză să depună plângere, dar acolo unde vedem că sunt cazuri grave mergem pe sesizarea noastră din oficiu. Din datele noastre nu putem spune că există în Baia Mare o anumită zonă unde să avem mai multe cazuri de violență domestică decât în altele din oraș, dar ce vă pot spune este că avem o răspândire uniformă a cazurilor”, a declarat Marius Velea, șeful Poliției Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu