Zoltan Szekely, președintele AJFMM a prezentat câteva variante pentru reluarea competițiilor

Zoltan Szekely, președintele Asociației Județene de Fotbal Maramureș a comunicat pe pagina site-ului AJFMM faptul că, în cursul săptămânii trecute a participat alături de președinți ai asociațiilor județene de fotbal la o videoconferință cu Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Unul dintre cele mai importante subiecte abordate a fost acela al reluării competițiilor de seniori. În acest context, Szekely a transmis variantele existente pentru demararea competițiilor precum și noi informații care vizează echipele maramureșene.

Vă redăm mai jos, integral, variantele prezentate de șeful AJFMM.

⚽ LIGILE 1, 2 și 3

În contextul în care evoluția pandemiei cu COVID-19 o va permite, măsurile de relaxare vor presupune reluarea meciurilor din Liga 1 undeva în jurul datei de 15 iunie. Într-o fază următoare, va reîncepe Liga a doua, pentru ca mai apoi să fie programate și competițiile județene. În această ediție de campionat, Liga a treia va fi înghețată, cu excepția seriilor 2, 3 și 5, acolo unde – pentru stabilirea echipelor care vor promova în Liga a doua – se vor desfășura meciuri de baraj (în sistem tur- retur) între primele două clasate, acestea fiind despărțite de mai puțin de 3 puncte. În această situație se află și cele două echipe din Maramureș care ocupă primele două locuri în Seria 5: ACS Fotbal Comuna Recea – locul 1 (cu 35 de puncte) și CS Minaur Baia Mare – locul 2 (cu 33 de puncte).

⚽ PROMOVAREA ÎN LIGA 3

Nicio echipă din Liga a treia nu va retrograda la finele acestui sezon, astfel schimbându-se numărul echipelor care vor promova din campionatele județene. În consecință se va organiza o nouă tragere la sorți, în urma căreia se vor stabili 14 mini-turnee cu câte trei echipe campioane județene. Aceste turnee se vor organiza pe terenuri neutre în prima săptămână a lunii august, iar echipa clasată pe locul 1 în fiecare astfel de turneu va promova în Liga a treia. Inițial, campioana județului Maramureș urma să întâlească echipa câștigătoare din județul Bistrița-Năsăud. În cazul în care unele dintre echipele Ligii a treia nu se vor mai înscrie pentru sezonul 2020/2021, atunci locurile lor vor putea fi luate de grupările cele mai bine clasate pe locul 2 în aceste mini-turnee de promovare.

⚽ CAMPIONATELE JUDEȚENE

Dat fiind timpul scurt rămas la dispoziție pentru a termina sezonul 2019/2020, Asociația Județeană de Fotbal Maramureș dorește consultarea echipelor cu privire la varianta optimă de a duce la bun sfârșit acest an competițional.

⚽LIGA 4

– Varianta 1: Play Off la care să participe primele patru echipe din clasamentul Seriei Sud și primele patru echipe din Seria Nord; pentru celelalte echipe care doresc să joace, AJFMM organizează un Play Out;

– Varianta 2: Final Four cu participarea primelor două echipe din Seria Sud și a primelor două din Seria Nord;

– Varianta 3: în situație de forță majoră, AJFMM va organiza un singur joc între ocupantele locurilor 1 din cele două serii pentru a desemna campioana județului, care va reprezenta Maramureșul la mini-turneul pentru promovarea în Liga 3.

Reamintim că pentru a participa la turneul de promovare în Liga a treia, echipele trebuie să dețină Certificatul de Identitate Sportivă (CIS). În consecință, la Play Off, în Final Four sau în finala județului nu pot participa decât echipele care dețin acest CIS!

⚽LIGA 5

– Varianta 1: Play Off cu echipele din prima jumătate a clasamentului și Play Out cu grupările din a doua jumătate a clasamentului;

– Varianta 2: Play Off între echipele care doresc să joace;

– Varianta 3: Final Four cu participarea primelor patru echipe din clasament;

– Varianta 4: în situație de forță majoră vom organiza un singur joc între ocupantelor locurilor 1 și 2 pentru a desemna campioana județului.

⚽CUPA ROMÂNIEI

În ceea ce privește Cupa României, meciurile rămase de disputat (cele două semifinale și finala) vor fi programate cu acordul echipelor în funcție de variantele alese pentru Ligile 4 și 5.

⚽OPȚIUNILE SE COMUNICĂ PÂNĂ ÎN 29 MAI

Datele de disputare a jocurilor, formula de împerechere și sistemul de desfășurare a jocurilor le vom anunța în funcție de variantele alese, atât pentru Liga 4, cât și pentru Liga 5. În acest sens, fiecare echipă înscrisă în sezonul actual în cele două ligi trebuie să trimită în scris – până la data de 29 mai 2020 – varianta agreată. Opțiunea trebuie trimisă fie pe fax 0362-803458, fie prin SMS la numărul de telefon 0757-419125.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu