Tenis: Meciurile turneului Australian Open ar putea fi suspendate. Organizatorii analizeaza calitatea aerului

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Meciurile turneului de tenis Australian Open ar putea fi suspendate in cazul in care calitatea aerului este nesatisfacatoare, au anuntat organizatorii competitiei, dupa ce la Melbourne s-a atins un nivel ”nesanatos” pe fondul extinderii incendiilor, scrie BBC, titrat de Agerpres.

”Sanatatea jucatorilor, a spectatorilor, a personalului este o prioritate pentru noi. Exista experti care analizeaza permanent toate datele disponibile si se consulta in mod regulat cu oficialii turneului, iar in cazul caldurii si al fumului degajat, se discuta cu medicii. Monitorizam in timp real calitatea aerului si lucram indeaproape cu personalul medical si expertii de la fata locului pentru a ne asigura ca avem cele mai bune informatii si pentru a putea lua orice decizie cu privire la suspendarea meciurilor daca va fi cazul”, a spus directorul turneului, Craig Tiley.

Din cauza fumului des, vizibilitatea in Melbourne, unde se va disputa turneul de Mare Slem, a scazut la sub 1 km in unele zone, iar indicele de calitate a aerului a urcat la 213, in conditiile in care tot ce depaseste cota 200 este considerat ”foarte nesanatos”.

Sarbul Novak Djokovic, locul 2 ATP, a declarat ca organizatorii Australian Open ar trebui sa ia in considerare amanarea turneului, considerand ca incendiile cu care Australia se confrunta in prezent ar putea afecta sanatatea sportivilor, relateaza Agerpres.

Australian Open incepe pe 20 ianuarie, insa calificarile debuteaza pe 14 ianuarie. Peste 7 milioane de hectare de vegetatie au ars in ultimele saptamani in Australia, statele cele mai afectate fiind statele New South Wales, Victoria si Queensland. Din septembrie anul trecut cel putin 24 de persoane si-au pierdut viata, alte zeci sunt date disparute si peste 1.300 de case au fost distruse.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1