Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură în cadrul proiectului ”Student pentru performanță” se prelungește până la data de 21 martie 2022

TERMENUL LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR DE CANDIDATURA ÎN CADRUL PROIECTULUI “Student pentru performanță” SE PRELUNGEȘTE PÂNĂ LA DATA DE 21 MARTIE 2022!!!

Înscrierea în vederea selectării pentru a face parte din Grupul țintă al proiecului se realizează prin depunerea/trimiterea în original a dosarului de candidatură, în perioada de înscrieri, în locațiile stabilite.

  • Înscrierea candidaților / Depunerea dosarelor se va realiza respectând principiul „Primul sosit, primul servit”.
  • Selecția efectivă a candidaților și includerea în grupul țintă se va face în urma verificării dosarelor de înscriere și a constatării respectării criteriilor de eligibilitate valabile.
  • În momentul atingerii indicatorilor prevăzuți în proiect (345 persoane aparținând Grupului Țintă selectate + 30 de persoane rezerve), procedura de selecție a grupului tinta se va fi incheiat.

Când toți partenerii au finalizat selecția participanților se va anunța pe pagina de FB a proiectului – închiderea procedurii de selecție.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea gradului de ocupare al absolvenților de învățământ terțiar universitar și non universitar (studenți ISCED 5-7, doctoranzi și cursanți ISCED 4, nivel de calificare 5, înmatriculați în colegiile organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior), din regiunile NV, SM, Centru, NE, SVO, V și SE în domenii de activitate inteligente, identificate ca fiind de viitor, în vederea dezvoltării unei economii competitive bazată pe cunoaștere, prin stimularea și sprijinirea inițiativei antreprenoriale, respectiv înființarea de întreprinderi noi (start-up-uri) și crearea de noi locuri de muncă.

Proiectul este implementat în parteneriat, în județele regiunilor de dezvoltare, în regiunile mai puțin dezvoltate ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru și are o durată de 24 luni. Structura parteneriatului și zonele de responsabilitate a membrilor proiectului se prezintă astfel:

  • CLEMON S.R.L. – Lider de parteneriat și responsabil de selecția grupului țintă în județele regiunilor Nord-Vest, Vest și Centru;
  • Asociația ASCEND –  Partener 1 și responsabil de selecția grupului țintă în județele regiunilor Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia;
  • Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO, Partener 2 și responsabil de selecția grupului țintă în județele regiunilor Nord-Est și Sud-Est.

CRITERII DE ELIGIBILITATE PENTRU MEMBRII GRUPULUI ȚINTĂ

Cele 345 persoane aparținând grupului țintă (minim câte 5 de persoane din fiecare regiune) care vor participa la cursurile de formare antreprenorială organizate în cadrul proictului vor îndeplini cumulativ urmatoarele condiții:

a) – Studenti (ISCED 5-7) – la data intrării în operațiune (prima zi de curs de formare profesională în competențe antreprenoriale) va demonstra că este înmatriculat cel putin în anul 2 de studii de licență;

–  Doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat (studenti doctoranzi);

–  Cursanți (ISCED 4, nivel de calificare 5, înmatriculați în colegiile organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior) – înmatriculați, la data intrării în operațiune, în cel puțin anul 2 de studii.

b) au domiciliul/reședința în una din cele 7 regiuni de implementare a proiectului (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest si Centru);

c) intenționează să înființeze o afacere nonagricolă, în mediul urban sau rural, în sectoarele competitive identificate prin intermediul SNC sau care au în vedere dezvoltarea în domeniile și subdomeniile de dezvoltare inteligentă și sănătate identificate prin SNCDI;

d) nu beneficiază sau nu au beneficiat de finanțare prin POCU/AP 6/ PI 10.iv/OS 6.13.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina proiectului https://www.facebook.com/studentpentruperformanta141227

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu