Tigari de contrabanda trase cu o undita peste Tisa

tigari contrabandaIn data de 30 decembrie, in jurul orei 8.00, politistii de frontiera de la Sectorul PF Sarasau au observat doua persoane care se deplasau de la raul Tisa, catre interiorul tarii transportand doua ranite voluminoase.

Astfel, politistii de frontiera au procedat la retinerea barbatilor, acestia fiind identificati ca fiind Ilie C. si Ioan L., de 34 respectiv 20 ani, domiciliati pe raza judetului Maramures.

“La controlul efectuat asupra bagajelor, lucratorii nostri au observat in acestea mai multe pachete cu țigari, fapt pentru care persoanele in cauza au fost conduse la sediul sectorului, in vederea efectuarii unui control amanunțit.

Cu aceasta ocazie, in urma inventarierii tigarilor a rezultat cantitatea de 800 pachete de provenienta ucraineana, in valoare de 7.000 lei.

Totodata, asupra celor doi barbati a fost descoperita si o undita cu care acestia au tras coletele cu tigari, prin apa, de pe malul ucrainean pe cel romanesc”, a spus Radu Lungu, purtatorul de cuvant al ITPF Sighetu Marmatiei.

Cei doi maramureseni sunt cercetati sub aspectul savarșirii infracțiunii de contrabanda, iar tigarile au fost ridicate in vederea confiscarii, fiind anuntate si autoritatile statului vecin despre caz.

 ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1