„Tinerii de azi, liderii de mâine”, un proiect marca Liga Studenților ”Pintea Viteazul”

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” (LSPV) derulează prima ediție a proiectului „Tineriii de azi, liderii de mâine”, în era post-pandemică.

Proiectul are la bază două etape principale: În prima etapă, tinerii din municipiul Baia Mare sunt invitați să participe la o conferință științifică la care, speakerii cu rezonanță în domeniu de tineret din Baia Mare, vor dezbate teme legate de Leadership, Public Speaking, Business, Digitalizare și Consum de droguri. 

Iar în cea de-a doua etapă, după ce se vor familiariza cu subiectele, ascultându-i pe speakerii noștri, tinerii au posibilitatea să concureze la un târg de conferințe socio-științifice pe baza temelor expuse anterior. Aceste lucrări vor fi evaluate de o comisie specială, formată din membrii LSPV și cadre didactice ale Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Ulterior, va avea loc o festivitate de premiere, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate. 

Conferința va avea loc joi, 13 octombrie, ora 14:00, în sala Bibliotecii CUNBM de pe strada Victoriei 76A.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, cu sprijin financiar al Consiliului Local Baia Mare.

 „Am această idee de aproximativ 3 ani, de când eram în mandat. Din păcate, atunci nu a putut fi aplicată din cauza pandemiei, dar acum, alături de noii lideri ai studenților din Baia Mare și cu ajutorul administrației locale, reușim s-o punem în practică. Îi încurajez pe toți tinerii să participe la acest eveniment, să iasă din bula lor și să încerce ceva nou. Va fi un mediu familiar și un context perfect de exersare.” – declară Andrei Buda, organizator al evenimentului și fost Secretar General al LSPV. 

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu