TOT MAI GRAV – Rata obezităţii s-a triplat din 1975 şi până în prezent. Unde greșiți cand vreți să slăbiți

39 milioane de copii sunt obezi și conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata obezităţii s-a triplat din 1975 şi până în prezent. Sunt date care nu mai au nevoie de niciun fel de comentarii și care ne cam arată încotro cam se îndreaptă societatea noastră. Tot mai multă mancare procesată, tot mai puțin gătită, tot mai multă mancare mancată pentru gust, nu pentru beneficii nutriționale și lista ar putea continua.

Cei de la InfoCons spun că în anul 2016, mai mult de 1.9 miliarde de adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 ani şi peste, erau supraponderali, dintre aceştia, mai mult de 650 milioane persoane erau obeze: „Altfel spus, în anul 2016, 39% din adulţii cu vârsta de peste 18 ani erau supraponderali, în timp ce 13% erau obezi. În anul 2016, 340 milioane de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, au fost încadraţi în categoria supraponderalilor sau obezilor.

Datele din 2020 arată că 39 milioane de copii cu vârste cuprinse sub 5 ani au fost caracterizaţi ca fiind supraponderali sau obezi. Supraponderalitatea şi obezitatea cauzează mai multe decese la nivel mondial decât subponderalitatea. La nivel global, există mai mulţi oameni obezi decât subponderali, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.

Și în Maramureș sunt destule persoane care se luptă cu kilogramele în exces. Ele apelează la un antrenor de fitness, printre altele, în speranța că vor reuși să ajungă la o greutate pe care ei o consideră ideală. Și aici apar greșelile. Niculae Cătălin, tehnician nutriționist și instructor de fitness, spune că cele mai multe persoane care apelează la serviciile sale sunt persoane care au o greutate în exces, deși manăncă foarte puțin.

„Un aspect pe care îl neglijează majoritatea este cat de calorice pot fi unele alimente din care spui că abia ai gustat sau ciugulit puțin: toate sosurile din comerț, frișcă și zahărul din cafea, foietajele, sărățele, biscuiți, creme, sucuri ș.a.m.d. Produse pe care nici nu le simți, dar care vin la o cantitate extrem de mică cu un conținut caloric mai mare poate decat al unei mese întregi sănătoase și în primul rand sățioase.

Iar aceste alimente nu fac decat să îți ridice extrem de mult glicemia, care se va prăbuși la loc la fel de repede, intrand apoi într-o stare hipoglicemică ce îți va cere iar alimente cu un conținut bogat de zahăr… Intrand astfel într-o spirală cu consecințe dezastruoase pentru organism. Alimente care îți aduc așa numitele calorii goale, adică fără nutienții necesari, dar care în același timp ingrașă extrem de repede și nu îți aduc nici măcar o stare de sațietate, decat pe moment”, adaugă Niculae Cătălin, instructor de fitness.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu