Traditie, imaginatie si delicatete la Targul de Martisoare organizat de Scoala Gimnaziala “Dimitrie Cantemir” din Baia Mare

Elevii de la Scoala Gimnaziala “Dimitrie Cantemir” au participat astazi, de la ora 12.00, la Targul de Martisoare, activitate organizata de conducerea unitatii de invatamant. Copiii au fost asteptati in incinta amfiteatrului, cu bancutele pregatite, pentru a-si expune martisoarele confectionate chiar de ei. Cand a sunta clopotelul cu totii au invadat incaperea entuziasmati sa-si prezinte martisoarele. Elevilor li s-au alaturat atat dascalii, cat si cei doi directori, respectiv prof. Gavril Pasca si prof. Ana Macovei.

Traditie, imaginatie, delicatete-povestea martisorului continua sa se re/scrie in contururi de alb si rosu prin prezenta acestor copii, care au demonstrat, si in acest an, ca sunt cu adevarat creativi, iar prin obiectele facute de ei ne-au aratat inca o data ca traditia se poate pastra, se poate transmite de la o generatie la alta.

Martisoarele copiilor au fost confectionate din diverse materiale, de la cele comestibile, cum sunt fursecurile sau turta dulce, frumos ambalate si cosmetizate cu fire in culori de alb si rosu, pana la aplicarea unor decupaje luate de pe servetele si lipite pe suporti din plastic. Tot de aici s-au putut achizitiona si martisoare cu magnet, dar si trandafiri realizati chiar de ei, ambalati specific acestei sarbatori.

Targul de Martisoare organizat de Scoala “Dimitrie Cantemir” din Baia Mare, care a devenit deja o traditie, poate fi considerat ca fiind o modalitate de a cultiva atat simtul artistic al elevului, cat si cel al antreprenorului.

Martisorul este cel mai frumos dar care vesteste sosirea primaverii, fiind un simbol al revenirii la viata.

Foto: ZiarMM, Sc. „Dimitrie Cantemir”/Ana AVRAM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu