TRAFIC DE MINORI – Autoritățile, cu ochii pe proxeneți

În cadrul ciclului de politici 2018 – 2021 al Uniunii Europene, România, prin intermediul Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, este reprezentată la nivelul EUROPOL, în cadrul ciclului de politici EMPACT, dedicat combaterii traficului de persoane, nu numai din postura de participant, ci și din cea de co-driver, alături de Austria și Spania, precum și de Țările de Jos – driver.

Poliția Română precizează că pentru desfășurarea acestor acțiuni de amploare, în România și în alte 30 de state, polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane au acționat pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane și de minori în scopul exploatării sexuale.

„La nivel național, polițiști specializați în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu D.I.I.C.O.T., alături de reprezentanți ai altor structuri de poliție, precum și ai A.N.I.T.P., I.G.P.F., D.G.A.S.P.C. și ai Poliției Locale, au desfășurat acțiuni de prevenire cu un grad sporit de vizibilitate, dar și operațiuni de culegere de informații și urmărire a indicatorilor de trafic sau de risc, la punctele de frontieră.

Echipele multidisciplinare au acționat, în scop preventiv, prin activități de creștere a gradului de conștientizare, dar și în scopul identificării de potențiale victime ale traficului de persoane și traficului de minori, care călătoresc către principalele state de destinație.

Astfel, au fost efectuate controale, verificări și legitimări, au fost afișate materiale informative și au fost împărțite pliante cu informații cu caracter preventiv în principalele puncte de trecere a frontierei și în diverse localități din țară: 14 puncte de trecere a frontierei, 9 aeroporturi, 7 gări, 8 autogări cu plecări internaționale”, precizează Poliția Română.

În total au fost verificate peste 8.000 de persoane, peste 2.000 de autovehicule, fiind efectuate verificări și controale în zone din 8 județe. Totodată, au fost desfășurate 3 acțiuni operative, cu 12 percheziții, în dosare de trafic de persoane cu caracter transfrontalier, fiind arestate preventiv 3 persoane, identificate alte 7 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de persoane, precum și 11 potențiale victime (10 majore și una minoră).

La nivel internațional, această mobilizare extinsă a implicat verificarea a peste 147.668 de persoane și a peste 91.856 de vehicule, au fost arestate 212 persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani, fraudă și proxenetism.  În total, au fost identificate 650 de potențiale victime ale traficului de persoane și minori.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu