TRAGEDIE ÎN SPORT – Un jucător de polo a murit în timpul meciului Dinamo-Rapid

Tragedie în sportul romanesc, după ce azi, 26 martie, un jucător de la Dinamo București a decedat în timpul partidei Dinamo-Rapid la polo. Clubul Dinamo este alături de familia îndoliată, iar acum a fost demarată o anchetă pentru a se stabili ce s-a întamplat.

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.

Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute. Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”, spune CS Dinamo, într-o postare pe rețelele de socializare.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu