TRAGEDIE – Maramureșeancă răpusă de COVID la doar 23 de ani

Decesul numărul 901 anunțat de autoritățile județene astăzi, 26 aprilie, este al unei tinere din categoria de vârstă 20-29 de ani. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat că fata de 23 de ani avea și alte probleme de sănătate, mai exact este vorba despre o persoană cu dizabilități. În total, de la declanșarea pandemiei și până azi, 26 aprilie, au murit de COVID în județul Maramureș un număr de 901 persoane. Maramureșul a ajuns la 20.034 persoane infectate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 10 noi cazuri de COVID-19.

Numărul pacienților declarați vindecați și externați din spital a ajuns la 3726, la acest moment fiind internate în spital 110 persoane, din care opt sunt la Terapie Intensivă, iar trei sunt intubate. În carantină la domiciliu sau în locația declarată se află acum 921 persoane. În total în județ au fost efectuate până acum 69.850 de teste de COVID.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu