TRAGEDIE- O borșeancă de doar 32 de ani a ales să moară

Tragedie în orașul maramureșean Borșa, după ce o femeie a ales să își pună capăt zilelor. În ciuda eforturilor depuse de către medici, în cele din urmă a fost declarat decesul, iar acum se fac cercetări pentru a vedea care sunt motivele care au dus la acest gest.

„La data de 4 iunie a.c., la ora 18.07, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență într-un imobil de pe strada Moldovei din oraș. La fața locului, echipajul de ambulanță prezent a constatat decesul acesteia.

În urma deplasării echipei operative, a fost identificat cadavrul unei femei de 32 ani din Borșa. Cu ocazia cercetării la fața locului nu au fost constatate urme exterioare de violență pe corpul femeii. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului din Borșa în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu