Transport gratuit pentru elevii maramureșeni, între 2 și 12 iunie. Autobuzele sunt inscripționate cu cuvântul ”ELEVI”. Vezi aici, cele 9 trasee

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș vine în sprijinul elevilor care doresc să participe la pregătirea examenelor naționale. Astfel, în perioada 2-12 iunie, elevii vor beneficia de transport gratuit spre unitatea de învățământ, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, a transmis, în această dimineață, instituția.

Pentru perioada sus menționată, cu sprijinul Primăriei Municipiului Baia Mare și al S.C. Urbis SRL, sunt disponibile nouă trasee. Mijloacele de transport de pe aceste trasee vor fi inscripționate cu „ELEVI”, astfel încât acestea să fie identificate mult mai ușor.

Controlorul va permite accesul strict elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a/XIII-a, dar și celor din anii de final de școală profesională și școală postliceală, care doresc să susțină pregătirea în unitățile de învățământ. Urcarea se va face pe ușa din mijloc, iar coborârea pe ușile din față și din spate, conform inscripționării.

Conform ordinului comun dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora, după evaluarea încadrării în grupele de risc ale elevilor și familiilor acestora. Elevii, care nu pot participa la pregătirea din unitatea de învățământ, vor continua procesul educațional online sau prin parcurgerea resurselor educaționale puse la dispoziție de către unitatea de învățământ.

Reamintim faptul că în această perioadă, inspectorii școlari fac vizite tematice în toate unitățile de învățământ pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condițiile de siguranță pentru elevi și cadre didactice.

Traseele pentru transportul elevilor

Traseu 1: Linia 1/18(2 autobuze) – Firiza – Ferneziu – Urbis – Stadion – Buclă – Colegiul Vasile Lucaciu – Planetariu – Unic. Tur: ora 7:10 – Firiza, ora 7:20 – Bif. Baraj. Retur ora 13:10 – Unic;
Traseu 2: Linia 4 (2 autobuze) – Cartier Vasile Alecsandri – Piața Izvoare – Stadion – Buclă – Colegiul Vasile Lucaciu – Planetariu – Autogară Tur: ora 7:35 – Cartier Vasile Alecsandri Retur: ora 13:10 – Stadion, ora 13:15 – Piața Revoluției;
Traseu 3: Linia 4/50 (1 autobuz) – Dorna – Semilună – Meda – Spital Județean – Pietrosul – Piața Revoluției – Colegiul C.D.Nenițescu – UrbisTur: ora 7:35 – Dorna Retur : ora 13:10 – Urbis;
Traseu 4: Linia 3/11 (1 autobuz) – Urbis – E-on Gaz Str. Iuliu Maniu – str. Victor Babeș – Vivo – Universitate – Piața Revoluției – Colegiul C.D.Nenițescu – UrbisTur: ora 7:20 Urbis, ora 7:30 E-on Gaz, ora 7:35 Vivo Retur: ora 13:10 – Urbis;
Traseu 5: Linia 5 (1 autobuz) – Compresoare – Valea Borcutului – Vivo – Universitate – Piața Revoluției – Colegiul C.D.Nenițescu – UrbisTur: ora 7:25 – Compresoare Retur ora 13:10 – Urbis;
Traseu 6: Linia 50 (2 troleibuze)- Urbis – Phoenix – Colegiul C.D.Nenițescu – Piața Revoluției – Gara CFR Tur: ora 7:35 – Urbis Retur: ora 13:00 – Gara CFR, ora 13:10 – Piața Revoluției;
Traseu 7: Linia 10 (1 autobuz) – Dorna – Gara CFR – Canal 7 – Pietrosul – Colegiul Vasile Lucaciu – Stadion(Liceul Sanitar, Colegiul de Arte) – Urbis Tur: ora 7:35 – Dorna Retur: ora 13:10 – Urbis;
Traseu 8: Linia 68 (1 microbuz) – Firiza – Șc. Mihail Sadoveanu;
Traseu 9: Linia 65-1 microbuz-Compresoare(Valea Borcutului)-Șc. Victor Babeș.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1