Transportatorii din Romania sunt asteptati sa protesteze pe 10 ianuarie la Parlamentul European, fata de Pachetul Mobilitate

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Transportatorii rutieri din Romania sunt asteptati joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la Bruxelles, la Parlamentul European, fata de prevederile Pachetului Mobilitate, au anuntat, luni, reprezentantii Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), intr-un comunicat transmis AGERPRES.

Actiunea de protest este programata in Piata Luxemburg, intre orele 8:00 – 13:00, si este organizata de UNTRR, impreuna cu asociatiile membre IRU din tarile est-europene si alte tari afectate de masurile continute de Pachetul Mobilitate 1.

Protestul are loc in contextul in care Parlamentul European urmeaza sa decida, pe data de 10 ianuarie 2019, adoptarea acestui document, ce vizeaza si viitorul transportatorilor rutieri romani in Europa, relateaza Agerpres.

“Toti transportatorii romani care inteleg importanta acestui demers si vor dori sa participe la aceasta actiune, ca o ultima sansa de blocare si respingere a adoptarii masurilor protectioniste de catre Parlamentul European, in beneficiul transportatorilor din statele vest europene si in detrimentul si cu pretul falimentarii transportatorilor romani, sunt invitati sa participe la protestul din data de 10 ianuarie 2019. In data de 10 ianuarie 2019, Comisia de Transport si Turism a Parlamentului European (TRAN) va vota cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1, dupa care vor urma sa fie aprobate in sesiunea plenara PE din 14 – 17.01.2019”, se mentioneaza in comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeana pe data de 31 mai 2017 si cuprinde propuneri importante de modificare a legislatiei europene in domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege speciala pentru aplicarea Directivei detasarii nr. 71/1996 la transporturile rutiere, propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere si de odihna ai soferilor profesionisti, propunerea de modificare a Regulamentului nr. 1071/2009 privind accesul la profesie si a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piata de transport rutier de marfa.

In data de 3 decembrie 2018, Consiliul Ministrilor de Transport din UE a adoptat pozitia sa (abordare generala) privind Pachetul de Mobilitate 1, bazata pe propunerile restrictive ale Aliantei Rutiere a Statelor din Vestul UE, prin care transportatorii romani, alaturi de ceilalti transportatori estici, sunt trimisi acasa, prin masurile restrictive dure de efectuare a transportului rutier in Uniunea Europeana.

Una dintre masurile ce urmeaza a fi aplicate se refera la regulile detasarii la transporturile rutiere internationale, cu exceptarea tranzitului si a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv: in drumul spre tara de destinatie si in drumul de intoarcere se permite o activitate suplimentara de incarcare/descarcare in ambele directii, fara a se incadra in regimul de detasare, sau zero la plecare si pana la doua (operatiuni) in drumul de intoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operatiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detasare integrala se aplica incepand cu prima zi a operatiunii.

De asemenea, se are in vedere restrictionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de “racire” (cooling-off) de 5 zile inainte ca alte operatiuni de cabotaj sa poata fi efectuate in aceeasi tara cu acelasi autovehicul.

“Aceasta restrictionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piata libera”, sustin oficialii UNTRR.

Alte reguli vizeaza interzicerea efectuarii perioadei de repaus saptamanal normal in cabina autovehiculului, “desi in documentele Presedintiei Austriece este recunoscuta lipsa acuta de spatii de parcare sigure si securizate in UE”, intoarcerea acasa a soferilor cel putin o data la patru saptamani – sau, in cazul in care soferul alege sa ia doua repausuri saptamanale reduse dupa numai trei saptamani pe drum, obligatia dotarii tuturor autovehiculelor care efectueaza operatiuni de transport international cu tahograf inteligent pana la sfarsitul anului 2024, noteaza transportatorii din Romania, scrie Agerpres.

Dupa aprobarea pozitiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra in procedura de trialog pentru armonizarea pozitiilor celor trei institutii europene – Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul de Transport UE in vederea aprobarii textului final.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2