Trei bărbaţi care au comis infracţiuni rutiere, identificați de polițiștii maramureșeni

SĂCEL – În jurul orei 18.00, poliţiştii rutieri din Săcel, împreună cu cei din Săliştea de Sus, au oprit pentru verificări o autoutilitară, care circula din direcția comunei Săcel către Dealu Ștefăniței, judeţul Bistrița Năsăud.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au identificat şoferul ca fiind un bărbat de 52 de ani din Bistrița Năsăud. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Centrul de Permanenţă Dragomireşti unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere ANULAT.  De asemenea, autoutilitara condusă de acesta nu are inspecția tehnică și nici asigurare auto obligatorie valabile, transmtie IPJ Maramureș.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat

SEINI – La ora 20.30, în timp ce au efectuat controlul traficului rutier pe DJ 109i, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu, din orașul Seini.

La volanul acesteia a fost identificat un bărbat de 46 de ani din localitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, iar testul a indicat o alcoolemie de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus ulterior la Centrul Medical de Permanenţă din Seini, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

 VIŞEU DE SUS – În jurul orei 19.30, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism care era condus pe DN 18 în comuna Moisei.

Poliţiştii au identificat la volanul acestuia o tânără de 21 de ani, din Moisei.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că tânăra nu deţine permis de conducere valabil şi nici asigurare auto RCA obligatorie valabilă.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1