Trei foști președinți americani, Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton, au anunțat că sunt dispuși să fie filmați când se vaccinează împotriva Covid-19 pentru a mai elimina din temerile populației, informează Reuters.
„S-ar putea să ajung să fac vaccinul la televizor sau să mă filmez acasă, doar pentru ca oamenii să știe că am încredere în această știință”, a spus Obama.
Bush, președinte republican și predecesorul lui Obama, este dispus să primească același vaccin în fața camerelor de filmat odată ce FDA acordă aprobarea de urgență.
Clinton, fost președinte democrat va lua cu siguranță un vaccin cât mai curând disponibil, pe baza priorităților stabilite de oficialii din sănătatea publică, a declarat purtătorul său de cuvânt.
Cotos Robert
FOTO cnn.com