TRISTEȚE – Un cunoscut profesor de matematică din județ a trecut la cele veșnice

Doliu la Sighet. Conducerea Colegiului Național „Dragoș Vodă” din municipiu a anunțat trecerea la cele veșnice a cunoscutului profesor de matematică Gheorghe Berinde. Instituția de învățămant a publicat pe o rețea de socializare mesajul transmis de fiica profesorului Gheorghe Berinde, Lia Berinde:
“Am crezut întotdeauna că mie mi se cuvine să îi am pe părinții mei lângă mine, puternici, ocrotitori și grijulii pe vecie! Prima a dezertat mama. A plecat, cum zicea tata, fără bilet de voie, lăsându-ne singuri, aici, jos, printre pământeni! Ne-am învățat, destul de greu, să supraviețuim fără ea. Tatăl meu a continuat să fie un model de urmat pentru mine, o sursă nesecată de informații și relatări din diverse domenii, și, aproape întotdeauna, deținătorul adevărului absolut în orice afirmație. Asta, în principal, pentru că nu se exprima decât avizat, în domeniile care l-au pasionat: matematică, istorie și, eventual politică.
A plecat și tata, fără bilet de voie. Sunt iremediabil orfană și nu mă voi putea împăca niciodată cu această nouă postură. A fost unul dintre cei mai buni profesori de matematică din Maramureș, cu rezultate foarte bune la olimpiade an de an, cu promoții întregi de elevi care, dacă dădeau examen de admitere la facultate din matematică intrau toți, atunci când accesul în universități nu era facil. A fost un profesionist desăvârșit al meseriei sale, care a pus pe prim plan, întotdeauna, descoperirea și valorizarea la maxim a potențialului elevilor lui. A fost, înainte de toate, profesorul care a împărtășit știința lui elevilor, cu răbdare și tact”.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu