Trupe americane vor fi ”probabil” transferate din Germania în Polonia, afirmă Trump

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Trupe americane vor fi „probabil” transferate din Germania în Polonia, a declarat miercuri preşedintele american, Donald Trump, primindu-l la Casa Albă pe omologul său polonez, Andrzej Duda, fără să ofere detalii în legătură cu numărul acestora, relatează AFP, informează AGERPRES.

Polonezii „ne-au întrebat dacă vom trimite suplimentar soldaţi. Probabil vom pleca din Germania în Polonia”, a spus liderul administraţiei de la Washington în faţa jurnaliştilor.

„Ne vom reduce forţele din Germania. Unele vor reveni acasă, altele vor merge în alte locuri, iar Polonia va fi unul din locurile acestea din Europa”, a adăugat el.

Preşedintele Statelor Unite, care de multă vreme reproşează Berlinului că nu contribuie suficient la cheltuielile militare ale NATO, a anunţat săptămâna trecută că doreşte să reducă semnificativ numărul soldaţilor americani staţionaţi în Germania, de la 52.000 la 25.000.

După acest anunţ, speculaţiile se concentrează asupra mutării unora dintre ei în Polonia, Varşovia solicitând cu insistenţă creşterea ajutorului militar american.

Aflat în grădina Casei Albe, şeful statului polonez a declarat miercuri că „nu îndrăzneşte să îi spună preşedintelui american unde să-şi trimită soldaţii”, dar a subliniat că i-a cerut acestuia „să nu retragă trupele americane din Europa” pentru a putea păstra securitatea continentului.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2