Ucraina: Un deputat proeuropean, asasinat in estul tarii

home camp 0
home camp 0
home camp 0
home camp 0
home camp 0
home camp 0
home camp 0

Doua cadavre, intre care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivscina (al fostului premier Iulia Timosenko), au fost descoperite intr-un rau in apropiere de orasul ucrainean Slaviansk, a confirmat marti Ministerul ucrainean de Interne, citat de agentiile de presa RIA Novosti si Unian, transmite Agerpres.

Cele doua corpuri au fost descoperite la 20 aprilie la periferia localitatii Slaviansk, de mai multe zile scena unei confruntari intre sustinatorii federalizarii Ucrainei si fortele armate ucrainene.

‘Identitatea uneia din victime a fost stabilita astazi (marti). Acesta este Vladimir Rybak, deputat in consiliul municipal din orasul Gorlovka, din partea partidului Batkivscina. Cele doua victime au fost torturate, inainte de a fi inecate in stare de inconstienta’, a precizat ministerul intr-un comunicat.

‘Cauza mortii ambelor persoane — traume combinate ca urmare a torturii si inecul acestora, aflati in stare de inconstienta’, mentioneaza pe site-ul sau Ministerul de Interne.

Potrivit anchetatorilor, de torturarea si asasinarea deputatului Rybak, precum si de uciderea celei de-a doua persoane a carei identitate nu a fost inca stabilita, sunt suspectati militantii prorusi care au ocupat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Slaviansk.

Parlamentarul fusese rapit la Gorlovka in 17 aprilie de catre patru indivizi in uniforme de camuflaj, care l-au fortat sa urce intr-o masina si l-au transportat spre o destinatie necunoscuta, dupa cum a relatat un martor.

Renumit pentru simpatiile sale proeuropene, deputatul a fost unul din principalii organizatori ai manifestatiilor din Gorlovka in favoarea unitatii Ucrainei.

La 15 aprilie, noile autoritati de la Kiev au lansat o operatiune speciala in sud-estul tarii impotriva simpatizantilor federalizarii, care cer un referendum privind statutul regiunii lor.

Autoproclamatul primar din Slaviansk, Viaceslav Ponomariov, nu a exclus ca aceasta crima sa fie o provocare, in scopul discreditarii sustinatorilor federalizarii, care nu recunosc autoritatea noii puteri de la Kiev, scrie RIA Novosti in editia sa on-line in limba rusa.

Cadavrele descoperite cu urme de tortura in raul Toret de langa Slaviansk l-au determinat pe presedintele interimar al Ucrainei,Oleksandr Turcinov, sa dispuna marti reluarea operatiunilor antiteroriste in estul tarii, potrivit agentiei Unian. ‘Teroristii a luat practic ostatica intreaga regiune Donetk, au intrecut limitele, au trecut la tortura si la asasinarea patriotilor ucraineni. Provocarea aruncata de ei priveste nu doar tara noastra, ci intreaga comunitate internationala, atunci cand in mod sfidator incalca deciziile adoptate la Geneva’, a explicat Turcinov.

In ajun, alte cateva evenimente marcante au plasat Slavianskul in centrul tensiunilor din estul Ucrainei. Militanti prorusi au lansat tiruri asupra unui avion al fortelor aeriene ucrainene care efectua un zbor in zona. Mai mult, acestia l-ar fi sechestrat pe jurnalistul american Simon Ostrovsky si l-ar fi arestat pe un sef al politiei locale, colonelul Oleg Prohorov.

Viaceslav Ponomariov a negat insa informatiile privind atacarea avionului militar ucrainean si rapirea jurnalistului american. ‘Nimeni nu l-a sechestrat pe Ostrovsky. In prezent, el se afla aici, la noi, si pregateste un material. Lucreaza’, le-a declarat Ponomariov parintilor acestuia, care l-au contactat telefonic chiar in timpul unei conferinte de presa, sustinuta marti la Slaviansk. Colonelul Oleg Prohorov a fost insa rapit si despre soarta sa nu se stie nimic, releva publicatia electronica ucraineana Prestupnosti.net.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1
Reclame home 1