Un nou Consiliu de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Vezi lista

Zilele trecute, consilierii județeni au aprobat numirea noilor membri ai Consiliului de Administrație la Regia Autonomă ”Aeroportul Internațional Maramureș”, după cum urmează:

Ghiman Mihai Dan – administrator neexecutiv, reprezentant al autorității publice tutelare;
Ilut Diana – administrator neexecutiv;
Buta Viorel – administrator neexecutiv;
Vlaika Daniel Mihai – administrator neexecutiv;
Pop Adrian Cornel – administrator neexecutiv;
Ofrim Horațiu Ovidiu – administrator neexecutiv

”Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 4 ani de la data încheierii și semnării acestuia de către ambele părți, în urma finalizării procedurii de selecție a membrilor Consiliului de administrație al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Maramureș.

Neîndeplinirea criteriilor de performanță prevăzute în anexă duce la încetarea de drept a contractului de mandat astfel:

  • Dacă într-un an nu se realizează minim 25% din obiectivele și criteriile de performanță, anexă la contract;
  • Dacă pe parcursul a doi ani nu se realizează, în medie, minim 50% din obiectivele și criteriile de performanță prevăzute anual”, se arată în proiectul adoptat de aleșii județeni.

De asemenea, fiecare membru va primi o renumerație constând într-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă, după cum urmează:

  1. a) Indemnizația fixă lunară va fi la nivelul a două salarii minime pe economie, indiferent de numărul de ședințe ale Consiliului de administrație la care participă, de atribuțiile în cadrul unor comitete consultative și alte atribuții specifice, cu condiția îndeplinirii criteriilor de performanță și obiectivelor prezente în contractul de mandat.
  2. b) Componenta variabilă, acordată în raport cu gradul de realizare a criteriilor și obiectivelor de performanță, astfel:

Pentru un grad de realizare a criteriilor și obiectivelor de performanță cuprins între 51% și 75% cuantumul componentei variabile este de 25% din indemnizația fixă;

Pentru un grad de realizare a criteriilor și obiectivelor de performanță cuprins între 76% și 100% cuantumul componentei variabile este de 50% din indemnizația fixă;

Indemnizația lunară poate fi supusă modificărilor aprobate prin hotărâre a autorității publice tutelare, urmând să se încheie act adițional la prezentul contract. În caz de neîndeplinire a criteriilor, componenta variabilă acordată se diminuează proporțional. Plata remunerației se efectuează de către R.A. Aeroportul Internațional Maramureș, conform bugetului aprobat, mai precizează proiectul de hotărâre.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu