Un roman care a lansat un atac informatic asupra serverelor californiene ale foarte popularului joc video „World of Warcraft” (WoW), pentru a se razbuna in urma unei dispute pe care a avut-o cu un alt jucator de pe internet, a fost condamnat luni la un an de inchisoare in Statele Unite, informeaza AFP, transmite AGERPRES.
Calin Mateias, in varsta de 38 de ani si originar din Bucuresti, a fost extradat in Statele Unite dupa ce a inundat in 2010 serverele acestui joc video online cu un numar atat de mare de cereri de conectare, incat „World of Warcraft” a devenit inaccesibil pentru mii de alti jucatori din lumea intreaga.
„Suparat pe un jucator cu care juca acest joc in mod regulat, acuzatul era hotarat sa ii faca sa piarda pe adversarii lui din jocul ‘WoW’ prin oprirea serverelor, pentru ca acestia sa nu mai poata sa aiba acces la jocul online”, au scris procurorii in documentele depuse la un tribunal american.
„Faptele lui erau motivate de dorinta puerila de a castiga acest joc si de a-i vedea pe ceilalti pierzand”, potrivit aceleiasi surse.
In februarie, Calin Mateias a pledat vinovat in fata unui tribunal din Los Angeles dupa ce a fost acuzat ca a avariat in mod intentionat un calculator protejat. Luna trecuta, el a platit 30.000 de dolari companiei Blizzard Entertainment, editorul jocului video „World of Warcraft”.
In consecinta, autoritatile americane au renuntat la judecarea romanului intr-un proces separat, deschis in statul Pennsylvania, in care Calin Mateias era acuzat de piraterie informatica.