Un tânăr din Chelința a fost prins după ce a furat în Austria

Duminică, 20 martie, la ora 09.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ulmeni au depistat un bărbat de 27 de ani din Chelința, pe numele căruia autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, conform IPJ.

Bărbatul urmează să fie prezentat în fața Curții de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu