Usoara scadere a euro

PNL

Leul s-a apreciat ieri comparativ cu euro si dolarul, in timp ce indicii ROBOR se mentineau pe o panta descendenta.

Cursul euro a coborat de la 4,7345 la 47326 lei, in a saptea sediinta consecutiva in care media s-a situat peste pragul de 4,73 lei. Transferurile s-au efectuat in culoarul 4,732 – 4,735 lei, cele de la ora 14:00 realizandu-se la 4,732 lei.

Media dolarului american a scazut de la 4,2201 la 4,2139 lei, in timp ce cotatiile din piata locala coborau la 4,209 – 4,223 lei.

Moneda elvetiana a reinceput sa se aprecieze pe pietele internationale, 1,106 – 1,109 franci/euro, odata cu cresterea aversiunii fata de risc, ceea ce a facut ca media ei sa urce de la 4,2663 la 4,2744 lei.

Uncia de aur, considerata drept un „refugiu” in perioadele tulburi, crestea pe pietele specializate la 1.419 – 1.424 dolari, mai sus cu peste 1,3% fata de miercuri, ceea ce a provocat majorarea pretului gramului de aur la 192,5382 lei, maxim al ultimilor sapte ani.

Evolutia descendenta a indicilor ROBOR a continuat si ieri, pe fondul tendintei de scadere a inflatiei. La aceasta a contribuit si operatiunea de sterilizare a lichiditatii realizata de BNR, care a atras la inceputul saptamanii 17,07 miliarde lei din pia­ta interbancara in depozite cu sca­denta la o saptamana si o dobanda de 2,5%, egala cu cea de politica monetara.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a revenit la 3,13%, minim al ultimelor patru luni. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a atins un nou minim al ultimelor patru luni de la 3,29%.

Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a scazut la 3,40%, iar cel la 12 luni la 3,46%.

Indicele de Referinta pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica pana la sfarsitul lui septembrie, a fost calculat de banca centrala la 2,63%.

Monedele din regiune erau stabile fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,255 si 4,269 zloti iar cea maghiara fluctua in culoarul 326,3 – 326,8 forinti.

Reaparitia temerilor privind inflamarea conflictului comercial dintre SUA si China, dupa ce presedintele Donald Trump a acuzat Beijingul ca nu isi respecta promisiunile de a importa produse agricole americane, a dus la aprecierea euro la 1,1206 – 1,1244 dolari.

Atrage atentia un raport al FMI, conform caruia dolarul american este supraevaluat cu 6 – 12% in raport cu fundamentale sale economice.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2