Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu 11,5% în mai

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în mai un avans de 11,5%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,5%, de la 2,7% în perioada similară din 2021, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, informează AGERPRES.

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Un număr de 32.938 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate în mai în Europa, comparativ cu 29.541 în perioada similară din 2021.

Toţi marii producători auto s-au confruntat cu scăderi ale vânzărilor în mai. Grupul francez Renault şi Stellantis (producătorul auto printre ale cărui branduri se află Peugeot, Citroen, Opel, Fiat, Jeep, Chrysler şi Alfa Romeo) au înregistrat scăderi ale vânzărilor de 9,8% şi, respectiv, 14,6%, în timp ce grupurile germane Volkswagen şi Mercedes-Benz au raportat un declin de 21,5%, şi, respectiv, 8,3%. Livrările Ford au scăzut cu 4,8%.

În primele cinci luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 14,1% în Europa. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 167.286 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie-mai 2021 (146.651 vehicule).

Toţi marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor în primele cinci luni din acest an. Grupul francez Renault şi Stellantis au raportat scăderi ale vânzărilor de 9,2% şi, respectiv, 22,2%, în timp ce grupurile germane Volkswagen şi Mercedes-Benz au înregistrat un declin de 22,6% şi, respectiv, 12,9%. Livrările Ford au scăzut cu 14%.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2