Vela: Începând cu 31 martie autorităţile administraţiei publice locale vor efectua dezinfecţii în blocuri

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, duminică seara, că începând de marţi, 31 martie, autorităţile administraţiei publice locale vor monta în blocuri dispozitive cu soluţii dezinfectante şi vor efectua dezinfecţii pe casa scărilor, în lifturi şi în alte spaţii comune, informează AGERPRES.

„Pentru a proteja cetăţenii care locuiesc în blocuri, în zone aglomerate, am stabilit (…) ca autorităţile administraţiei publice locale, începând cu data de 31 martie 2020, vor monta dispozitive cu soluţii dezinfectate la toate intrările blocurilor şi vor efectua periodic activităţi de dezinsecţie pe casa scărilor, în lifturi şi în alte spaţii comune”, a spus Vela, în declaraţia de presă de la sediul MAI.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu