Verificări la zeci de societăți comerciale și persoane fizice din zona Baia Mare și Târgu Lăpuș

Miercuri, 28 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Grupei Canine, au organizat o acțiune pe linia preveniri, descoperirii și combaterii evaziunii fiscale, pentru protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicit, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus COVID-19, precum și pentru combaterea contrabandei cu tutun.

În cadrul acțiunii au participat 11 polițiști cu un număr de cinci autospeciale, ocazie cu care s-a constatat o infracțiune de contrabandă. Polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 57 ani a fost surprins în timp ce punea în vânzare la un punct de lucru din Sălnița 22 pachete de țigarete de provenienţă ucraineană, bunuri care trebuiau suspuse unui regim vamal.

Valoarea prejudiciului a fost de 308 lei și, totodată, s-a dispus măsura indisponibilizării acestora până la finalizarea cercetărilor. În continuare sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează acte de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă constatată, conform IPJ.

Cu ocazia acțiunii au fost verificate 50 de societăți comerciale și 40 persoane fizice care desfășoară activitate pe zona Baia Mare și zona Tg. Lăpuș, în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.600 lei, si, totodată a fost confiscată suma de bani în numerar în valoare totală de 790 lei.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu