VIDEO – Crescătorie ilegală de caini descoperită la Fărcașa

Un băimărean de 34 de ani se ocupa cu creșterea ilegală a mai mai multor rase de caini și metiși. Afacerile i-au fost date peste cap după ce la imobilul situat pe strada Luceafărului din Fărcașa au intrat polițiștii. La data de 5 iulie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Baia Mare, la imobilul mai sus amintit.

„Bărbatul din Baia Mare ar fi avut amenajat, în locația menționată, un țarc, unde ar fi crescut și înmulțit exemplare canine prevăzute la articolul 1 din O.U.G. nr. 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit 44 de exemplare canine, de diferite rase, dintre care 16 exemplare canine metiși de pitbull, despre care există bănuiala că i-ar fi înmulțit, în vederea comercializării. De asemenea, asupra 12 exemplare ar fi fost efectuate intervenții chirurgicale de modificare a aspectului unui animal, în alte scopuri decât cele curative, respectiv cuparea urechilor. Câinii au fost examinați de către medicii veterinari”, precizează polițiștii maramureșeni.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru probarea întregii activități infracționale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, sub aspectul comiterii infracțiunilor de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau alte scopuri necurative și importul sau comercializarea câinilor prevăzuți la articolul 1, litera a din O.U.G. nr. 55 din 2002, republicată, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu