VIDEO – Cum se fură mai nou de prin magazine. Ghinionul unui hoț de pe la noi

Un bărbat a încercat să fure mai multe produse dintr-un magazin printr-o metodă pe care el o credea perfectă. Nu a fost așa, astfel că acum acel coș de cumpărături i-a adus probleme cu legea. Cazul a fost făcut public de către Ministerul Afacerilor Interne, care încearcă să descurajeze astfel de practici.
„A umplut coșul de cumpărături și s-a îndreptat către zona caselor de marcat expres. A împins coșul cu piciorul, astfel încât să-l poată lua din cealaltă parte a caselor de marcat. Apoi, cu mâinile în buzunar, s-a îndreptat către o angajată a magazinului.
– Nu am cumpărat nimic. Pe unde pot să ies?
– Uitați pe aici, i-a indicat aceasta ieșirea.
– Mulțumesc, a răspuns acesta foarte politicos.
Dar nu s-a oprit aici, pe același ton politicos și cu calm, i-a explicat angajatei magazinului că el ar fi vrut să cumpere, dar nu este bine aprovizionat.
– Faceți ceva să găsim toate produsele, altfel pe mine mă pierdeți de client. Mai trec eu pe aici, dar faceți ceva. Cu această remarcă a ieșit din magazin, nu înainte de a lua cu sine coșul de cumpărături pe care îl pregătise. Din păcate pentru el, a fost văzut de un echipaj de jandarmi. Din fericire, acel magazin… și poate și altele… au pierdut un astfel de “client” care nu va mai trece pe acolo o perioadă de timp”, spune Minissterul Afacerilor Interne.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu