VIDEO – Orban – OUG privind alocarea a 175 de milioane de euro pentru pregătirea începerii şcolii

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care se alocă suma de 175 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale, de unităţile şcolare pentru pregătirea anului de învăţământ în contextul epidemiei de COVID-19, informează AGERPRES.

“Va trebui să realizăm pentru adoptare, în urma avizului Consiliului Legislativ, două ordonanţe de urgenţă. Prima (…) este ordonanţa de urgenţă prin care se alocă suma de 175 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale, de unităţile şcolare pentru pregătirea anului şcolar. Este actul normativ prin care decontăm cheltuieli pentru achiziţionarea de tablete pentru elevi, decontăm cheltuielile pentru echipamente de protecţie, măşti şi alte echipamente de protecţie, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice care au nevoie”, a precizat Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Potrivit şefului Executivului, este vorba despre cheltuieli necesare pentru pregătirea şcolilor, astfel încât să fie diminuat riscul de transmitere a SARS-CoV-2.

“Aici solicit Secretariatului General transmiterea de urgenţă la Monitorul Oficial, să apară în cursul zilei de astăzi. De asemenea, doamnă vicepremier, vă solicit să avem şedinţă cu reprezentanţii asociaţiilor autorităţilor locale, cu asociaţia municipiilor, oraşelor, comunelor, împreună cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei pentru a stabili în detaliu măsurile care trebuie luate pentru pregătirea anului şcolar”, a completat prim-ministrul.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2