VIDEO – Rușii au ieșit în stradă și acum suportă consecințele

Invazia Ucrainei de către Rusia nu putea să rămană fără ecou în marile orașe ale Federației Ruse. Oamenii au început a ieși în stradă, cerand încetarea unui război pe care mulți ruși nu și-l doresc, mai ales că rușii și ucrainenii au o istorie împreună. Și totuși poliția din Rusia a operat deja primele rețineri, printre ei și jurnaliști care nu făceau altceva decat să își facă datoria.
„Rușii au ieșit în stradă să protesteze împotriva războiului. Au început și reținerile! ”Нет войны”(Net voinî) strigă cetățenii ruși pe străzile marilor orașe. Adică, ”Nu războiului!”. Nu sunt proteste foarte mari, dar acestea există, semn că pentru unii ruși este mai importantă pacea cu Ucraina decât confortul personal. Ei au ieșit în stradă, deși sunt conștienți că există riscul ca următoarele luni să le petreacă după gratii. Proteste sunt în Ekaterinburg. Oamenii au ieșit în stradă și în Tiumeni. Acolo au început deja reținerile.
Sunt proteste și în Moscova, pe celebra Tverdskaya. Tot aici polițiștii au făcut și foarte multe rețineri. Polițiștii moscoviți au reținut chiar și o jurnalistă, deși aceasta le-a spus de nenumărate ori că este jurnalistă, că își face meseria. Proteste sunt și în Sankt Peterburg, unde polițiștii au reținut mai multe persoane cu pancarte pe care scria ”Nu războiului!” În această fierbere a apărut și reacția Patriarhului Kiril al Rusiei.
Prima persoană din Biserica Ortodoxă Rusă a spus printre altele următoarele: ”Popoarele ruse și ucrainene au o istorie comună veche de secole, care datează de la Botezul Rusiei de către sfântul apostol Cneaz Vladimir. Cred că această comunitate dată de Dumnezeu va ajuta la depășirea diviziunilor și contradicțiilor care au apărut și care au dus la conflictul actual. Facem apel la întreaga Biserică Ortodoxă Rusă să facă o rugăciune profundă și fierbinte pentru restabilirea rapidă a păcii.” S-a făcut noaptea, iar reținerile sunt mult mai dure!„, spune Vitalie Cojocar pe Facebook.
FOTO/VIDEO Vitalie Cojocari/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu