VIȘEU DE SUS – Un tanăr de 27 de ani și-a dat foc chiar în ziua de Paște

Incident deosebit de grav petrecut în ziua de Paște la Vișeu de Sus. Polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați de o femeie de 53 ani din oraș despre faptul că fiul ei și-ar fi aruncat benzină pe corp și și-a dat foc.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și persoana în cauză, un tânăr de 27 ani, ambii din Vișeu de Sus. Din discuțiile purtate cu apelanta, polițiștii au constatat că tânărul de 27 ani și-a aruncat benzină peste corp, după care și-a dat foc cu o brichetă.  La fața locului a fost prezent și un echipaj al ambulanței,  care l-au transportat la spitalul din Vișeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Tânărul prezintă arsuri de gradul 2 si 3 și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvant al IPJ Maramureș.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu