Vladimir Putin “spera ca judecata sanatoasa va prevala” in relatiile internationale

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Presedintele rus Vladimir Putin si-a exprimat miercuri “speranta ca judecata sanatoasa va prevala” in relatiile internationale, in prezent “din ce in ce mai haotice”, intr-un context de puternice tensiuni cu Occidentul, informeaza TASS si AFP, transmite AGERPRES.

“Intr-adevar, situatia din lume nu poate sa nu starneasca ingrijorare. Situatia pe plan mondial devine tot mai haotica. Cu toate acestea, speram ca in final judecata sanatoasa va prevala si ca relatiile internationale vor lua o directie constructiva, ca sistemul mondial va deveni mai stabil si mai previzibil”, a declarat Putin in timpul unui discurs sustinut in fata unor diplomati straini.

Liderul rus a dat asigurari ca Moscova este deschisa unui dialog constructiv cu partenerii straini si ca va promova “o agenda pozitiva”. “In ceea ce priveste Rusia, ea va continua sa militeze pentru intarirea securitatii si stabilitatii globale si regionale si isi va respecta in continuare obligatiile internationale, va dezvolta cooperarea cu partenerii sai pe o baza constructiva, de respect reciproc, ghidandu-se dupa normele de drept international si dupa statutul ONU”, a spus Putin.

“Diplomatia are o arie larga de actiune, iar punctul de orientare il constituie elaborarea de decizii optime, bazate pe echilibrul diferitelor interese”, este de parere presedintele rus. In opinia sa, “diplomatii sunt chemati sa contribuie la o cautare colegiala de raspunsuri la provocari si amenintari de anvergura, cum sunt terorismul, traficul ilegal de droguri, criminalitatea organizata, proliferarea de arme de distrugere in masa si modificarile climatice”.

Putin a subliniat ca Rusia “apreciaza politica de permanenta neutralitate a Austriei” si “pozitia sa echilibrata pe marginea problemelor actuale de pe agenda europeana si mondiala”. De asemenea, presedintele rus a dat asigurari ca Rusia este deschisa cooperarii in problemele internationale cu alte tari europene, printre care Italia, dat fiind ca aceasta va detine in acest an presedintia OSCE.

Putin a apreciat contributia Iordaniei in procesul de reglementare a situatiei din Siria si a anuntat ca intentioneaza sa discute in timpul vizitei pe care o va desfasura in iunie presedintele sud-coreean Moon Jae-in despre situatia din Peninsula Coreeana.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2