VOT – Călătoria cu taxiul în Baia Mare a devenit mai scumpă

Anul 2022 vine cu scumpiri pe toate planurile. Avem facturi mari la utilități, carburanți mai scumpi, iar acum dacă vrem să circulăm cu taxiul va trebui să plătim mai mult. Pe finalul lunii ianuarie, aleșii locali au aprobat ajustarea tarifului de distanţă maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxi în Municipiul Baia Mare, la nivelul de 4 lei/km (cu un leu în plus față de cum ara până acum). La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri s-a abrogat articolul 2 al HCL nr. 459/2019 privind aprobarea reglementării transportului public local de persoane şi bunuri/mărfuri în regim de taxi în municipiul Baia Mare, precum şi orice alte prevederi contrare.

Din referatul de aprobare al acestui proiect de hotărâre aflăm că „potrivit prevederilor art. 18 alin.(1) din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi, aprobate prin Ordinul nr. 243 din 3 decembrie 2007: “Tarifele de distanţă maximale pentru serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi se pot ajusta periodic pe baza cererilor primite de la transportatorii autorizaţi sau de la asociaţiile profesionale reprezentative, prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în baza creşterii indicelui preţurilor de consum faţă de nivelul existent la data precedentei ajustări”.

„Nivelul actual al tarifului de distanţă maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxiin municipiul Baia Mare, a fost aprobat prin HCL nr.41/29.01.2008 la valoarea de 3 lei/km. HCL nr. 459/2019privindaprobarea reglementării transportului public de persoane şi bunuri în regim de taxi şi în regim de închiriere, a menţinut acest tarif de distanţă maximal la 3 lei/km. Conform adresei nr. 3396/17.12.2021 din partea Institutului Naţional de Statistică, indicele preturilor de consum pentru servicii pentru luna noiembrie 2021 faţă de luna decembrie 2008 este de 145,43%. Prin aplicarea procentului de 145,43% la nivelul actual de 3 lei/km, rezulta o valoare de 4,36 lei/km”, se arată în respectivul referat.

Au existat și mai multe solicitări depuse de către transportatorii autorizați din oraș prin care se cerea ajustarea tarifului de distanţă maximal pentru serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi la 4 lei/km.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu