VOT DE APRILIE – Bugetul Băii Mari, la mâna consilierilor locali

Consilierii locali băimăreni sunt așteptați azi să voteze bugetul pe anul în curs. Ședința extraordinară de Consiliu Local este programată să înceapă la ora ora 09, pe ordinea de zi fiind un singur proiect de hotărâre și anume cel privitor la aprobarea bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2021. Conform proiectului care va fi supus dezbaterii, la venituri totale avem 732.031 mii lei,- cheltuieli totale 735.101 mii lei, – diferenţa de 3.070 mii lei reprezentând excedent la finele anului trecut.

Consilierii locali vor aproba bugetul instituţiilor publice si activităţilor finanţate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021 astfel:- venituri totale 103.316 mii lei,- cheltuieli totale 104.070 mii lei. – diferenţa de 754 mii lei – reprezentând excedent la finele anului 2020, bugetul Serviciului Public Asistenţa Socială pe anul 2021, la suma de 65.490 mii lei, bugetul Serviciului Public Ambient Urban pe anul 2021, atât pe parte de venituri cât şi pe parte de cheltuieli, la suma de 15.516 mii lei, bugetul Teatrului Municipal pe anul 2021, atât pe parte de venituri cât şi pe parte de cheltuieli, la suma de 5.569 mii lei.

Tot în cadrul ședinței de azi, care se anunță a fi una furtunoasă, se va vota și bugetul Spitalului de Pneumoftiziologie pe anul în curs, fiind stabilit pe parte de venituri 64.610 mii lei, respectiv pe parte de cheltuieli la 64.927 mii lei, diferenţa de 317 mii lei reprezentând excedentul anului trecut. Va avea buget și Clubul Sportiv Minaur Baia Mare, atât pe parte de venituri cât şi pe parte de cheltuieli, și anume 9.717 mii lei.  Aleșii locali ar trebui să voteze azi și să aprobe bugetul imprumuturilor interne al Municipiului Baia Mare pe anul 2021 la suma de 91.686 mii lei, respectiv să aprobe numărul de personal, permanent şi temporar, precum şi fondul de salarii pe fiecare instituţie publică. Evident că va fi aprobată sau nu lista obiectivelor de investiţii pe anul 2021 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local, aici fiind incluse și cele 20 de parcări supraterane pe care administrația locală vrea să le construiască.

ACTUALIZARE Bugetul propus pentru acest an a fost votat cu marea majoritate a aleșilor locali. Au existat câteva amendamente care au fost supuse dezbaterii în plenul ședinței de Consiliu Local, fiind supuse votului ulterior.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu