Jandarmi care patrulau pe raza municipiului Baia Mare au fost solicitati sa intervina pentru calmarea situatiilor ivite fie pe strazile urbei, fie la domiciliile conjugale. Incidentele s-au petrecut la sfarsitul saptamanii trecute.
Astfel, un barbat, in varsta de 55 ani, cu domiciliul in localitatea Baia Mare, a alungat-o pe sotia sa din locuinta comuna si i-a adresat injurii in mod repetat. Jandarmii care au fost acolo, au reusit sa elimine starea conflictuala.
Lucratorii de la IJJ Maramures au fost solicitati din nou, insa, de aceasta data, pe strada Gheorghe Sincai din Baia Mare, unde un grup format din sapte tineri domiciliati tot in Baia Mare, au tulburat linistea locatarilor prin strigate si urlete in timp ce consumau bauturi alcoolice. Acestora le-au fost aplicate sanctiuni contraventionale cu amenzi.
Ulterior, militarii au intervenit si pe strada Granicerilor, unde o baimareanca, de 49 ani, a tulburat linistea locatarilor din zona. Si pe strada Progresului a fost surprins un barbat, in varsta de 41 ani, care adresa injurii trecatorilor. Ambii au fost sanctionati.
O alta situatie semnalata s-a petrecut intr-un local, situat pe Bulevardul Traian, unde, un baimarean, de 23 ani, a intrat intr-un conflict verbal cu un alt tanar. Agresorul a fost si el amendat.
Jandarmeria Maramures: “Cetatenii pot solicita ori de cate ori este nevoie sprijinul fortelor de ordine publica, fie prin contact direct, fie prin apelarea numarului unic de urgente 112.”
A.A.