ZÂMBETE – Bani mai mulți în buzunar pentru unii pensionari în ianuarie 2022

Anul 2022 începe sub cele mai bune auspicii pentru unele categorii de pensionari. Casa de Pensii Maramureș a anunțat că pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei vor primi doar luna aceasta un ajutor financiar. Toți cei care se încadrează în categoria mai sus amintită vor ajunge să aibă un venit de 2200 de lei în ianuarie 2022.

Guvernul a decis ca să aloce 1200 de lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1000 de lei, suma reprezentând diferența dintre nivelul de 2200 de lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri cuprinse între 1001-1600 de lei inclusiv. Ajutorul financiar se acordă în această lună odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni persoanelor din evidența caselor de pensii care își au domiciliul în România.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu