Zamfir Ciceu, sedinta fulger cu toti angajatii CJ Maramures

zamfir-ciceuIntreg personalul Consiliului Judetean Maramures implicat in proiecte cu finantari europene a fost convocat marti, 27 ianuarie, la o discutie cu presedintele Zamfir Ciceu. Scopul intalnirii a fost, pe de-o parte prezentarea stadiului in care sunt proiectele importante ale judetului, pe de alta parte identificarea vulnerabilitatilor acestora si gasirea unor solutii pentru prevenirea eventualelor sincope in implementare, scrie cjmaramures.ro.

Proiectele asupra carora s-a insistat mai mult sunt cele care au termen de finalizare in acest an: Reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” Baia Mare, Reabilitarea Drumului Baia Sprie – Barsana, Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord si Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Maramures.

Una din problemele care apare in majoritatea proiectelor si care produce sincope si amanari ale termenelor de executie este legata de deficientele de proiectare. In foarte multe situatii, proiectele nu se suprapun peste situatia existenta in teren, generand un lant intreg de probleme ulterioare.

Pentru proiectul Reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris”, Baia Mare, presedintele a solicitat prezentarea unei situatii de lucrari, asumate de toti actorii implicati in proiect, pentru a se vedea care mai sunt lucrarile ramase de executat.

Referitor la proiectul Reabilitarea Drumului Baia Sprie – Barsana, s-a precizat ca firma executanta a dat asigurari ca, pana la 1 aprilie 2015, va avea amplasate statiile de betoane si de asfalt in toate locatiile stabilite pentru a putea realiza lucrarile de reabilitare.

De asemenea, managerii de proiect de la Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord si Sistem de Management Integrat al Deseurilor au dat asigurari ca se vor incadra in termenele de executia a lucrarilor.

„Vreau sa mai atrag atentia asupra unui aspect, legat de proiectele deja implementate, care sunt in perioada de sustenabilitate. Mai sunt activitati care trebuie facute in aceasta perioada, de tipul celor de constientizare, si nu trebuie neglijate. Ne-am obligat sa le realizam si, daca nu le facem, putem fi sanctionati. De asemenea, mai vreau sa atrag atentia asupra calitatii lucrarilor efectuate de contractantii nostri. Aici, colegii din comisiile de receptie au o mare responsabilitate. Ei trebuie sa fie foarte atenti, sa nu accepte lucrari de proasta calitate”, a adaugat presedintele Consiliului Judetean Maramures.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1